Simplu… Utopia

De ce ai ales cafeaua? 

Pentru că ador aroma şi mirosul ei. Cafeaua îmi dă o stare de spirit aparte, mă relaxează, dar în acelaşi timp îmi activează simţurile, concentrarea, atenţia.
Dacă stau bine să mă gândesc, cafeaua este cea care
m-a ales, mai exact acum 8 ani atunci când, cu ajutorul tatălui meu, am intrat în lumea bartending-ului ca bar back într-una dintre cele mai renumite cafenele din Bucureşti de la acea vreme. Aici am descoperit o parte din cultura cafelei şi în special a espresso-ului (metoda mea preferată de preparare a cafelei). Am continuat să lucrez în spatele barului şi să descopăr mixologia băuturilor, flair-ul, partea de entertainment şi trick bar ce împreună formează chintesenţa acestui job care într-un timp foarte scurt s-a transformat în pasiune.

Toate aceste elemente împreună cu o atitudine pozitivă, gândire matură, caracter responsabil şi etică profesională definesc un barman, mă definesc pe mine. În urma cunoştinţelor şi informaţiilor acumulate de-a lungul timpului în domeniul cafelei am simţit la un moment dat că este timpul să fac o schimbare şi să investesc mai mult în acest domeniu. Timing-ul a fost perfect sincronizat pentru că atunci mi s-a oferit oportunitatea de a lucra ca Barista Trainer pentru un brand de cafea cunoscut la nivel mondial.
Am decis apoi să urmez un curs de FORMATOR pentru a obţine acreditarea de a profesa în acest domeniu şi în ultimii 7 ani am reprezentat atât în ţară, cât şi în străinătate cele 3 mari brand-uri de cafea – Lavazza, Julius Meinl şi în prezent BRISTOT România.

Share Button

Comments are closed