A fost fantastic, într-adevăr. Nu pot descrie modul în care m-am simțit. Și a fost uimitor. Scena pe care o urmărisem pe internet era pe ecranul din spatele meu. Am fost acolo, numele UM PAUL din Coreea de Sud era scris acolo… Am fost foarte fericit. Visam să dau un spectacol ca un cântăreț sau interpret dacă aveam să particip la WLAC. Și am făcut-o în fața multor oameni. Am cântat „I believe I can fly” în timpul competiției. Eram fericit indiferent dacă luam locul 1 sau nu. Îmi amintesc chiar toate trăirile, fețele spectatorilor, atmosfera, sunetul, totul.
Spune-ne despre amintirea cea mai frumoasă cu aromă de cafea.
N-am absolvit colegiul, am preferat cafeaua. Am fost și sunt nebun după cafea și latte art. Mama mea nu a vizitat niciodată cafeneaua mea în 6 ani. În timp ce sora mea o aducea pe mama la cafea, mama rămânea în mașină, fără a ieși din vehicul. Am știut că era îngrijorată, nu că mă ura. Am avut ocazia să organizez un seminar de cafea în orașul meu natal câțiva ani mai târziu. Mama mea a participat la seminar împreună cu sora mea. Am fost fericit într-adevăr, și a întrebat-o când m-am întors acasă: „Mamă! Cum a fost? A fost bine?”, apoi mama a spus: „Da, a fost bine, fă ce-ți place”. Am știut ce a vrut să spună. Ea este acum cel mai mare fan al meu, întrebând fiecare barista în oraș „Îl ştii pe Um Paul?” ceea ce mă face să mă jenez și să trec mai departe.
It was fantastic indeed. I can’t describe I how felt. And it was amazing. The scene that I had been watching on internet was on the screen behind me. I was there, there was my name UMPAUL from South Korea… I was really happy. I had been dreaming that I wanted to give it a show like a singer or performer, if I participated at WLAC. And I did it in front of many people. I sang “I believe I can fly” during the competition. I was happy no matter if I were to take the 1st place or not. I can even recall all the feelings, audience’s faces, atmosphere, sound, everything.
Tell us about the most cherished memory you have about coffee.
I didn’t graduate from my college, I decided to work with coffee. I was and still am crazy about coffee and latte art. My mom has never visited my coffee shop for 6 years. While my sister drove my mom and took out the coffee, mom stayed in the car, not stepping out from the vehicle. I knew she was worried, not hating her son. I had a chance to hold a coffee seminar in my hometown several years later. My mom attended the seminar with my sister. I was happy indeed and asked her when I got back home: “Mom! How was it? Was it good?”; Then mom said: “Yeah, it was good, do what you like”. I knew what she meant. She’s now my biggest fan, asking every barista in town: “Do you know UmPaul?” which makes me feel embarrassed and wanting to go away.
Citește mai mult/ Read more: download Coffee Break Nr. 26
