Olaf Tromp

Spune-le cititorilor noștri un pic despre
cum ai început în industria de cafea de specialitate.
Am început în industria de cafea de specialitate la fel ca majoritatea oamenilor – lucrând în baruri și restaurante timp de aproape 12 ani. De asemenea, am făcut parte dintr-o echipă care a organizat evenimente italiene. Stilul de viaţă italian reprezintă mai mult decât mașini rapide, modă și vin. Există și cafea, nu? Așadar, a fost acest tip care lucra cu cafea de peste 30 de ani și l-am întrebat la un moment dat: „Cum de cafeaua mea este minunată într-o zi, iar în următoarea, chiar dacă fac același lucru, iese diferită? Așa că, mi-a pus câteva întrebări care m-au făcut să mă gândesc și, două ore mai târziu, încă nu încercasem să vorbim despre cafea!
Cred că acela a fost momentul în care mi-am dat seama că sunt atât de multe lucruri de descoperit despre cafea, așa că am început să citesc mai mult, să mă joc cu aparate și să experimentez cu cafele acasă. Când făceam școala hotelieră la Haga, am început stagiul la Illy și m-am ocupat de un proiect special privind cafeaua și managementul hotelului, pentru care am lucrat îndeaproape cu liderul lor barista și am învățat multe.
După școala hotelieră am vrut să mai obțin ceva experiență în vânzări, așa că m-am gândit „ bine, îmi place cafeaua, aș putea vinde cafea?”.

Tell our readers a little bit about how you got started in the specialty cof-fee industry.
I started in the specialty coffee industry same as the vast majority of people – by working in bars and restaurants for nearly 12years now. I was also part of a team that organized Italian events. There is more to the Italian lifestyle however than just fast cars, fashion and wine. There’s also coffee, right? So, there was this guy who had been working with coffee for over 30 years and I asked him at one point “How come my coffee is beautiful one day and the next, even if I do the same thing, it comes out different?” So, he asked me a couple of questions that got me thinking and two hours later we still hadn’t stopped talking about coffee!
I think that was the moment when I realised there’s so much left to discover about coffee so I started reading more, playing with machines and experi-menting with coffees at home. When I was doing Hotel School in The Hague, I started my internship at Illy and I was in charge of a special project con-cerning coffee and hotel management for which I worked closely with their head barista and learned a great deal.
After Hotel School I wanted to get a bit more experience in sales, so I thought “well, I like coffee, so maybe I can sell coffee?”. I got a job offer soon after from a small Italian-like coffee brand called Manetti.

Share Button

Comments are closed