Aethernativ

2poza

E un loc ascuns, dar situat în centrul orașului Timișoara. Aceasta ar putea fi o metaforă care descrie bine multe din lucrurile pe care le pun la cale Bogdan și prietenii lui, într-o curte interioară de pe Mărășești 14.

 

Chiar dacă la prima vedere e un loc de cultură alternativă, care se adresează mai degrabă studenților cultivați, produsele pe care le oferă, începând de la cafea sau limonade și încheind cu cele culturale, ar putea satisface și pretențiile mult mai consistente. Cafenea dimineața și club de jazz sau de dans seara,
Aethernativ vrea să le facă bine pe amândouă. În acest sens au schimbat și cafeaua de proveniență italiană, prăjită prea intens, cu una de specialitate. Au început timid, și-au înlocuit râșnița cu una on demand, au luat cafea arabica proaspăt prăjită de la Hotspot coffee, iar apoi de la Yume din Cluj, cu care au avut o colaborare strânsă si de lungă durată.
În cele din urmă, au fost abordați de un tânăr prăjitor local, Milan, care a citit pe espressoman.ro cum că ar exista în Timișoara o cafenea ce promovează cafeaua de specialitate.

Entuziasmat, acesta le-a propus să încerce o susținere reciprocă și un parteneriat benefic, începând să cumpere cafea verde din surse cu trasabilitate și recenzii foarte bune.
A fost mai dificil la început, până când clienții au înțeles că gustul acid al prăjirii light este necesar pentru perceperea aromelor subtile, dar în mod constant barista construiește argumente și reglează parametrii echipamentelor.
Vara aceasta, grupul timișorenilor entuziaști a pus mâna de la mână și a organizat o sesiune de pregătire cu Specialty Coffee Association of Europe, tocmai pentru a duce pasiunea lor cât mai aproape de știință. Ne bucurăm să știm că lăsăm Timișoara pe mâini bune și că există un bastion al culturii cafelei de specialitate și în vestul țării.

Mărășești 14, Ap. 3,
Timișoara, România, Tel.: 0724 012 364
https://www.facebook.com/Aethernativ
Share Button