Totul a început acum câţiva ani într-o noapte când, bântuind pe net (nebăutor de cafea fiind), dau de două topicuri despre cafea pe un forum.
Se discuta aprins despre espressoare şi cafea
într-un ritm alert al postărilor, în peste 100 de pagini de discuţii. În două nopţi am ajuns la zi cu cititul postărilor şi am început să caut pe Okazii primul meu espressor. Am găsit un Gaggia Pure şi o râşniţă Gaggia MDF. Le-am cumpărat şi aşa a început povestea.
Cum ajungeam în Bucureşti mergeam la prăjitorii şi cumpăram cafea cu care acasă să experimentez, după aproape un an de încercări am găsit Gaggia Classic. A urmat instalarea unui PID şi a unei termocuple K, instalarea unui T cu conectori push in şi a unui manometru, manufacturarea unui knock box. După alţi doi ani a venit rândul unei râşnite Mazzer Super Jolly şi a unui San Remo Treviso LX, ca mai apoi să urmeze La Spaziale Vivaldi II. În tot acest timp am început să particip ca pasionat de cafea la concursurile organizate de SCAE.
Aşa s-a întâmplat şi spre surpriza mea să câştig în 2014 campionatul naţional de degustat cafea şi să reprezint la Melbourne, România. Au urmat jurizarea ca technical judge a etapei regionale de World Barista Chamionship de la Constanța, apoi sensory judge la regionala de WBC de la Bucureşti şi judge sensory la naţionalele WBC din 2015. În fiecare noapte citeam forumul espressoman şi alte surse de informaţii despre cafea, prăjeam cafea la un cuptor cu convecţie ce folosea un bec halogen, făceam log-uri cu temperaturile înregistrate de un aparat de măsurători electrice cu sonda K.
A urmat locul 3 la campionatul de ibrik, locul 4 la campionatul de roasting şi anul acesta locul 2 la campionatul de ibrik. Între timp, începusem să iau certificările de Green Coffee foundation, Sensory foundation, Barista foundation, Roasting foundation şi intermediate. La Roasting foundation îi povesteam lui Marius Nica de la Olivo cum vreau să fac un prăjitor de cafea dintr-un cuptor electric cu rotisor şi atunci mi-a spus că la ei în magazie încă au primul lor prăjitor de cafea electric italian care poate fi vândut ca piese. Am strâns bani şi l-am achiziţionat. A urmat demontarea prăjitorului ca să înţeleg ce şi cum, remontarea acestuia şi micile modificări: variator pe ventilaţie, variatoare pe rezistentele de încălzire, lumină, etc. Am fost nevoit să fac log-uri manual pe tabele printate ca să pot reproduce curbele în timp, am început să achiziţionez cafea verde, iar colegii de serviciu şi prietenii s-au arătat interesaţi de cafeaua proaspăt prăjită de mine. Acum un an, un amic manager de restaurant m-a rugat să îi împrumut espressorul şi râşnița pentru un eveniment din Bucureşti unde avea stand. I-a plăcut atât de mult cafeaua mea încât a spus că vrea să aibă boabele mele şi la restaurant, dar avea nevoie de factură. Aşa am fost nevoit să înfiinţez Distecco Coffee SRL. Cu denumirea a fost uşor. Un coleg de serviciu mi-a sugerat: „La Fane prăjitorie”, după care m-a întrebat cum îmi sună DISTECCO… Suna bine, dar nu ştiam de la ce vine şi mi-a explicat: DInescu ŞTEfan Custom COffee adică: La Fane prăjitorie.
