Corretto specialty coffee

A rămas Crafted în loc de custom şi pe fiverr.com, pentru 5 USD, am primit şi sigla în format vectorial. Au apărut primele cafenele care voiau cafea proaspăt prăjită, al doilea restaurant, din ce în ce mai mulţi oameni interesaţi nu doar să cumpere pentru acasă, dar şi să deguste cafeaua, aşa că spaţiul prăjitoriei a devenit deschis pentru vizitatori. Am adus de acasă espressorul şi râşnița, V60-ul, Aeropressul, french press-ul, Chemexul, ibricele şi cum părea cineva interesat, experimentam şi degustam împreună.
Cuppingul cafelelor prăjite şi notiţele pe graficele de prăjire erau de mult intrate în rutină zilnică. În fiecare zi am început să fiu întrebat când deschid o cafenea. Între timp, schimbasem locul de muncă de la „corporaţie” la Artisan Coffee şi deja făceam ce îmi place şi la job şi în timpul liber. În primele săptămâni de la angajare, împreună cu şeful meu Roshanian Kourosh (Afshin), am mers la cursuri de specializare la Firenze, în fabrica de espressoare La Marzocco, în Germania la fabrica de prăjitoare de cafea Probat, la prăjitoria Bocca din Amsterdam şi la fabrica de echipamente pentru cafea Marco. Au urmat instalări, mentenanţe şi intervenţii de service la espressoare, instalarea unui prăjitor Probat de 12 kg pe şarjă în Bucureşti şi instalarea unui prăjitor de 25 kg pe şarjă în Craiova. Acum două luni, am primit în familia DISTECCO noul cuptor de 10kg pe şarjă, un ILR croat pe care l-am modificat cu ajutorul lui Sorin din Năvodari, o minune de om cunoscut tot prin intermediul espressoman.ro

Acum Thomas, căci aşa îl cheamă pe prăjitor deoarece arată ca o locomotivă, beneficiază de 2 sonde K, una în boabe şi una în evacuare, iar monitorizarea este facilitată de software-ul Artisan. Level 2 va fi un ventilator dedicat pe răcire boabe, motor dedicat pentru stirring tray şi ventilator pe evacuare cu variator sau convertizor.
Pentru că în extracţia unui shot de espresso şi prăjirea cafelei nu este vorba doar de artă ci şi de ştiinţă, fără un proces continuu de învăţare, experimentare, notare parametrii şi explicare a rezultatelor, nu se poate evolua. În mai anul acesta am început un nou proiect: Corretto împreună cu Eugen. După câteva luni de amenajări am reuşit să creionăm un spaţiu care să ne reprezinte şi în care să ne regăsim. Atmosfera este caldă şi intimă, iar echipamentele cu care preparăm cafea sunt cele mai bune din Constanța. Am ales un sistem de filtrare al apei care să ne ofere parametrii cât mai aproape de perfecţiune, avem un espressor La Marzocco GB5 custom, un dual boiler ce face preinfuzie, râşnim cafeaua pe o râşniţă Eureka Mythos şi o Marzocco Volcano, cântărim cafeaua la fiecare extracţie, folosim distribuitor pentru a nivela cafeaua din portafiltru şi utilizăm un tamper dinamometric. La extracţii folosim doar portafiltrul dublu, deci 17 sau 18 g de cafea din care extragem 45-50ml de espresso. Folosim de asemenea site IMS Competition şi site de portafiltru de precizie produse de IMS. Suntem de părere că te poţi apropia de shotul perfect doar fiind ajutat de echipamente de excepţie şi de o cafea prăjită corect.

Share Button