Interviu cu Cristalenia Șofan

De ce ai ales cafeaua?
Nu știu dacă eu am ales cafeaua sau ea pe mine. Sunt o persoană curioasă din fire și îmi place să învăț lucruri noi zi de zi, iar cafeaua asta face, îmi arată lucruri noi în fiecare zi.
Deși am o experiență de 3 ani în cafea, încă învăț lucruri noi în fiecare zi despre ea.

Care a fost cea mai interesantă experiență legată de cafea?
Sunt două. Prima este competiția, a doua este cursul de analiză senzorială pe care l-am făcut.
Este multă muncă în spate pentru o competite, dar asta te motivează în fiecare zi să dai ce e mai bun din tine.
Iar la curs mi s-a părut incredibil cât de multe arome poți găsi într-o singură cafea și cât de complexă poate fi această.

Cine este persoană care te-a inspirat cel mai mult din lumea cafelei?
Persoanele care m-au inspirat și m-au făcut să mă ambiționez cel mai mult din lumea cafelei sunt Silvia Constantin și Sebastian Farcaș. Ei mi-au arătat că prin muncă poți ajunge acolo unde îți dorești.

Cât de important este voluntariatul și de ce este cheia pentru a construi o comunitate în cafea?
Este destul de important voluntariatul, pentru că așa ajungi să cunoști cât mai mulți oameni din domeniu, dar înveți și multe lucruri profesionale.

Care este cafeaua ta preferată?
Ca și mod de preparare cel mai mult îmi place cafeaua la filtru, iar ca origini Ethiopia și Rwanda.
P. S. Totuși, îmi beau cafeaua după stare. Câteodată beau un espresso dublu, câteodată beau o cafea la filtru sau, de ce nu, ceva mai smooth, cu lapte, un cappuccino.

Care sunt cele mai importante trei calități pentru a fi campion?
Ambiție, pasiune și încredere.

Share Button