Hug the mug

Cine este în spatele Hug the Mug?
În prezent, în spatele Hug The Mug se află opt colegi tineri care transmit esența și principiile care ne caracterizează. Aceștia conlucrează pentru a obține preparate de înaltă calitate și pentru a putea satisface dorințele clienților care se întâmplă uneori să nu se reflecte în mod direct în meniu. De aceea, spunem noi, că oferim și personalizarea cafelei. La crearea echipei au contribuit doi studenți entuziaști, vechi prieteni din copilărie, care sunt și inițiatorii proiectului.

Cum v-a venit ideea să deschideţi această cafenea?
Ideea de a deschide Hug The Mug a venit în urma dorinței de a veni în sprijinul comunității locale cu un concept specializat pe cafea la pachet care propune consumatorilor un produs și un serviciu de calitate. Acest lucru se întâmpla la un moment în care piața sibiană nu era îndeajuns de dezvoltată în acest sens. Sibiul este deja de ceva vreme un oraș dinamic, cu o mulțime de „young professionals” și nu numai, care sunt în marea majoritate a timpului aflați pe fugă, dar care își doresc să se bucure de o cafea proaspăt măcinată și preparată pe loc. Hug The Mug și-a dorit încă de la început să vină în întâmpinarea acestora nu doar prin a satisface o nevoie obișnuită de sete sau consum de cofeină, ci și prin a oferi o experiență pozitivă completă.

Cum simţiţi că a fost primită ideea acestei cafenele pe piaţa din Sibiu?
Putem spune că așteptările ne-au fost depășite, așadar feeling-ul este unul pozitiv. Ne-am propus să fim acel loc la care se gândește cineva atunci când vrea să bea o cafea bună, pe care să o poată savura având-o alături de-a lungul întregii zile. Faptul că am lucrat ca să venim cu lucruri noi sau diferite, de la variante alternative de lapte vegetal, ingrediente speciale sau preparate de sezon a fost mereu apreciat și bine primit. Mai mult, am încercat și încercăm să fim cât mai orientați înspre clienți oferindu-le consiliere în privința meniului, întrucât ne dorim ca fiecare vizitator care ne trece pragul să plece cu o cafea care i se potrivește și de care e mulțumit. În acest sens, am primit feedback pozitiv nu doar din partea clientelei locale, ci și din partea turiștilor, care revin adesea dacă au un sejur prelungit în oraș. Înainte de deschidere, visam la dimineți populate în care buna dispoziție e la ea acasă, cu zumzete și energie. Credem că asta am și reușit să obținem, ceea ce ne bucură extraordinar de mult. Drept urmare, în timp ce încercam să îi cucerim pe sibieni, am fost cuceriți, la rândul nostru și noi, de către ei. Luăm deja pulsul pieței din noiembrie, 2015, de când am deschis prima locație. Astăzi, suntem prezenți cu două locații situate central, respectiv ultracentral.

Share Button