Următorul lucru care m-a frapat a fost ospitalitatea față de clienți. Mentalitatea australiană încă se ciocnește cu „duritatea” mea originară din Berlin. Toată lumea este „prietenul tău”. Nu se spune doar salut, ci și cum o mai duci, care este planul tău pentru weekend și ce ai făcut azi. Am primit și eu acest catalog de întrebări de la o femeie care lucrează la casa din supermarket – toate aceste întrebări sunt mult prea personale pentru mine și, în același timp, mă fac să mă simt foarte incomod uneori deoarece cred că nu este treaba nimănui. Însă, pe de altă parte, nu cred că ar trebui să mint și să spun orice. E vorba doar despre o altă mentalitate aici, și cu siguranță este una mult mai prietenoasă și mai deschisă decât cea cu care sunt eu obișnuită în Berlin. Aici a fost poate momentul în care m-am simțit foarte pierdută și am început să mă gândesc oare „asta este normalitatea? Sunt eu cea nepoliticoasă de fapt? ‘
Cred însă că am reușit să mă adaptez destul de bine până acum și tot ce spun oamenilor este că sunt din Germania și nu sunt obișnuită cu toate aceste întrebări, fapt care, în mod surprinzător, se dovedește a sparge gheața.
Încă un lucru pe care l-am observat: oamenii de aici sunt incredibil de tineri, incredibil de pricepuți și au început să lucreze în jurul vârstei de 13 ani. În Germania, cel mai important lucru este școala și atât. Nu știu pe nimeni care să fi lucrat 20 de ore pe săptămână pe lângă orele de la școală – aici însă este super normal! Acesta este motivul pentru care lucrez cu tineri de 19 ani, care ar putea acum, după părerea mea, să gestioneze cu ușurință o cafenea întreagă din Berlin. Sunt muncitori, cinstiți, fideli și iubesc cu adevărat mâncarea și ospitalitatea. În același timp, lucrează pe brânci și nu m-ar mira dacă mulți dintre ei o să aibă prima cădere nervoasă sau depresie majoră înainte de a împlini vârsta de 30 de ani. Zilele de lucru aici sunt de obicei 10-12 ore pe tură.
I got this catalogue of questions by a woman working at the register in the supermarket – all these questions are way too personal for me and I still sometimes feel very uncomfortable, as I think it’s none of their business.
At the same time, I don’t feel like I should have to lie about it and just say whatever. It’s just a different mentality here, and it definitely is way more friendly and open than what I am used to in Berlin.
That was the point where I felt very very lost and I began to think ‘is this normal? Am I the rude one?’
I think by now I have adapted pretty well and just tell people that I am German and not used to all these questions, which surprisingly, is usually an icebreaker.
One more thing that I’ve noticed: people here are incredibly young, incredibly skilled and have all started working around the age of 13.
In Germany the most important thing is school and that’s it. I don’t know anyone who has worked 20 hours per week on top of his or her school hours – here, that’s super normal!
That’s why I work with 19 year olds that could now, in my opinion, easily manage a whole shop in Berlin. They are hard working, honest and loyal and really love food and hospitality. But at the same time, they work themselves to death and I wouldn’t be surprised if a lot of them have their first burn out or major depression before they reach the age of 30. Working days here are usually 10-12 hours per shift. Germans are really spoiled brats compared to that. I wonder if when I return to Europe, I can find a way to compromise both worlds.
